Deși în Japonia jocul kendama este popular de mai bine de 300 de ani, în România a început să fie cunoscut abia de opt ani. Totuși în acest timp Iașul a reușit să ajungă unul din orașele românești în care kendama și-a făcut casă. Pentru că a devenit un joc practicat de foarte mulți elevi acesta a fost interzis, prin regulament, în unele școli din Iași. Paradoxal în Japonia, locul de unde se crede că provine kendama, jocul este promovat cît mai mult în rîndul copiilor, iar Ministerul Educației contribuie la publicarea unei cărți despre această jucărie și modul în care această poate fi folosită corect.
Kendama, jucăria din lemn cu trei cupe în care poți să prinzi o minge, a fost inventată pentru coordonarea mișcărilor corpului cu privirea. Ministerul Educației, Sportului și Culturii din Japonia a organizat în anul 1876 o competiție de kendama la care puteau să participe copii din școala generală. Concursul s-a organizat de atunci în fiecare an și a devenit popular și în restul lumii.
De aici a plecat și ideea că jucăria a fost inventată în Japonia, dar proveniența sa adevărată nu este cunoscută. Acest lucru se datorează faptului că prin secolul al XVI-lea exista un obiect asemănător, doar că se numea bilboquet și era formată dintr-un mîner și o singură cupă în care putea fi prinsă bila. Se pare că aceasta era folosită pentru amuzamentul aristocraților din curțile regale.
În America, forma jocului era diferită de la o zona la alta. În partea de nord, bila a fost înlocuită de un inel și era jucat de cele mai mult ori de către bărbați pentru a cuceri femeile. O versiune mai complicată a kendamei se găsea în California, unde obiectul dispunea de 17 inele înșirate pe o frînghie, iar punctajul cel mai ridicat se obținea atunci cînd inelele cele mai îndepărtate erau băgate în vîrful jucăriei. Kendama preistorică, găsită în această zonă, era confecționată din lemn și cranii de iepure în care erau făcute mai multe găuri pentru ca prinderea să fie mai dificilă. Și bățul care se află fix în capătul jucăriei era mai gros tot din același motiv.
Cumpara Acum!
RĂSPÎNDIREA TRADIȚIEI
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial jocul a fost dat uitării și a mai rămas în gospodăriile japoneze doar ca o jucărie tradițională, un obiect cu care se distrau bunicii lor. Ea a fost redescoperită de către adulți în 1960.
Cu toate că există mai multe forme a ceea ce se numește astăzi kendama,varianta finală a jucăriei a fost desenată de Issei Fujiwara în anii `70. Acesta a pus bazele Asociației Kendama din Japonia (JKA) în anul 1975 și imediat după aceea a stabilit atît regulile jocului, cît și sistemele de notare care au fost folosite ulterior în competiții.
Rolul principal al JKA a fost acela de a face cît mai cunoscut jocul, de a-l păstra în cultura japoneză și de a-l promova ca un sport care ajută la menținerea sănătății. Issei Fujiwara s-a folosit de activitatea sa de bază, scriitor de povestiri pentru copii, doar pentru a aduce și în atenția lor jucăria.
Asociația Kendama din Japonia a devenit organizație non-profit și coordonează activitatea tuturor grupurilor locale de kendama din țară. Organizează concursuri naționale și internaționale și colaborează cu Ministerul Educației, Sportului și Culturii pentru tipărirea unei cărți despre joc.
După redesenare, model care este folosit și astăzi, jucăria este formată dintr-un băț subțire pus în capătul de sus, trei cupe atașate în partea stîngă (cupa mică) și în cea dreaptă (cupa mare) a bățului sau cuiului, dar și la capătul mînerului de care este ținută de obicei jucăria (cupa mijlocie), o minge decupată într-un punct care este legată de restul corpului cu o sfoară.
Jocul kendama presupune aruncare mingii și prinderea ei în băț sau în una din cele trei cupe, iar pentru a putea folosi sutele de tehnici de prindere jucătorul trebuie să își coordoneze mișcările întregului corp. Issei Fujiwara a legat aceste tehnici de jongleriile practicate în circuri, de jodo și chiar de karate, însă în timpul executării trucurilor, mai ales într-o competiție se folosește doar o mînă. Kendama nu trebuie să atingă corpul sau hainele concurentului și se punctează dacă mingea stă nemișcată minim trei secunde.
În România, kendama a apărut pentru prima dată în 2008 și de atunci a luat amploare. Sînt organizate concursuri prin care au fost desemnați unii dintre cei mai buni jucători din țară. Pe primul loc în România se află Costin Ionuț Dongo din București. Cu toate că kendama s-a răspîndit din capitală, Iașul este orașul în care se află cei mai mulți jucători, iar cel care încearcă să contureze o comunitate de kendama aici este Robert Olariu. Acesta a creat un grup pentru jucătorii din Iași și început să posteze filme cu oameni care sînt experți în mînuirea jucăriei. Robert a făcut la rîndul lui cîteva filmulețe prin Iași și le-a încărcat pe Youtube.
Pornind de la acest lucru cei de la Palas împreună cu Kendama Europe, o firmă care produce astfel de jucării, au organizat competiția Kendama Contest Palas care a avut loc pe 13 și 14 iunie 2015. Anul acesta concursul național de kandama va avea loc la Cluj pe 2 aprilie și vor fi folosite multe din regulile stabilite de JKA în 1975.
Însă cel mai mare concurs la care ar putea să participe cei care sînt pasionați de acest joc este Kendama World Cup care este organizat în Hatsukaichi, Japonia. Cîștigătorul medaliei de aur la acest concurs primește, pe lîngă notorietate, un premiu de 5000 de dolari.
Singura modalitate prin care poate fi învățată mînuirea kendamei este imitarea mișcărilor folosite în filmulețele postate pe Internet. Singurul workshop autorizat este oferit de cei din Hatsukaichi care organizează și Kendama World Cup, însă și celor mai buni practicanți le este greu să obțină un loc pentru a învăța jocul în orașul în care se spune că a luat naștere.